7 martie 2012

8 Martie...


            Miine e 8 martie – mii de flori și mii de felicitări vor atinge palmele calde ale  femeilor. Mîine se va  vinde tot ceea ce a ramas în stoc, mîine se vor spune cuvinte frumoase – care sincere, care de fățărnicie. Desigur pentru multe femei  această zi e un motiv în plus de a-și completa colecția de cadouri necesare și mai puțin necesare. Pentru  mine 8 martie e altceva – e o zi cind ma evaluez ca femeie.
            Nu pot uita Ziua femeilor din anul trecut – o zi foarte frumoasă cînd am primit multe felicitări și am petrecut-o cu cele mai dragi femei din viața mea – mama și sora.
De fiecare dată de 8 martie mă gîndesc ce am realizat ca femeie și ce nu am putut realiza. Nu știu ce păreri are lumea din jurul meu, nu știu cît de tare mă potrivesc unor standarte de o femeie adevărată, nu știu încă ce am putut realiza pentru că nu mă consider cea mai frumoasă, cea mai bună sau cea mai deșteaptă – întotdeauna știu că mai am de muncit. Totuși pentru femeia care sunt pot să le mulțumesc tuturor femeilor pe care le-am întîlnit în această viață.Vreau să îi mulțumesc mamei pentru răbdarea care mi-a insuflat-o, surorii pentru spiritul de gospodină care mă fascinează la ea, tuturor femeilor înțelepte a căror fapte și vorbe am vrut să le urmez și pentru toate femeile mai puțin înțelepte din greșelile cărora continui să învăț.
            Tatei vreau să îi mulțumesc pentru momentele în care și-ar fi dorit să fiu băiat și astfel m-a făcut puternică și rezistentă la toate loviturile vieții. Bărbații cu care am discutat vre-odată și îmi ziceau frustrările lor cu privire la comportamentul femeilor au cioplit din mine o persoană nu ideală, dar aproape de ideal și pentru asta le mulțumesc frumos.Sunt o femeie sinceră și deschisă și nu imi place să fac cuiva rău, cît aș vrea să ramîn asa toată viața.
***

            Nu înțeleg de ce bărbații cred că noi vrem numai cadouri și flori... noi femeile vrem zîmbete și  îmbrățișări măcar în această zi.
            Mi-aș dori să felicit toate femeile din lumea aceasta și să le fac să înțeleagă cît e de frumos să fii femeie și nu numărul de smsuri sau de flori vă fac mai femei, nu e important dacă sute de bărbați vă spun că sunteți frumoase sau sute de bărbați v-ar sta la picioare. Eu nu mi-am dorit asta niciodată, pentru că asta nu mă face femeie. Aș vrea un singur bărbat să îmi stea la picioare și să îmi zică ,, Mamă, te iubesc!! Felicitari cu ziua femeilor’’  și acesta să fie fiul meu mic care nu va ajunge singur pînă la brațele mele.
            Fiți fericite și iubite, dragi femei!!! Va doresc asta din tot sufletul!!
           

   

2 comentarii: