Cred ca putem intelege viata doar privind inapoi si putem sa estimam valoarea ei doar atunci cind suntem pe cale de a o pierde.
Unii estimeaza viata ca un joc, altii ca ceva scump si doar atunci cind ne izbim de moarte, cind pierderea unui om drag ne intuneca ratiunea, doar atunci realizam ca viata noastra e totul…
Daca am sti dinainte cind va fi ziua cind vom pierde pe veci un om drag, am face tot posibilul ca sa il ascundem de ochii mortii sau macar i-am darui acestui om clipe de neuitat…si ce sa facem cind aflam ca acest suntem de fapt noi…
Ar fi umilitor sa le cerem ceva oamenilor de alaturi, suntem neputinciosi de a-i face sa sufere. Viata nu se masoare in ani , dar in clipele fericite.
Straniu, ne suparam si spunem lucruri urite oamnenilor crezind ca poate intr-o buna zi totul va trece si vom putea sa ne cerem iertare sau sa le spunem ceea ce nu le-am spus, aminam de multe ori vise realizabile doar cu gindul ca avem timp.
Si ce sa facem daca intr-o buna zi, acest timp dispare? Cum sa ii intoarcem, cum sa traim cu acele vorbe nespuse la timp…Prin asta noi oamenii pierdem vietii.
Pentru ca aminind si neavind curajul sa spunem ceva, moartea o va spune pentru noi.
Te iubesc viata si nu regret ca am fost sincera si direct atunci cind am avut nevoie.
Superb articol!!!
RăspundețiȘtergerebravo mă bucură mult faptul că ţii la viaţa ta, de altfel e şi normal să fie astfel...
păcat doar că noi fiinţele de pe acest pămînt, realizăm unele lucruri abia după ce am făcut un rău, preţuim unele persoane abia după ce le-am pierdut... ne amintim prea tîrziu de unele lucruri pe care ar fi trebuit deja să le înfăptuim...