Nu stiu de ce s-a
facut asa trist in imparatia leoaicelor... A apus azi soarele altfel ca ieri,
iar nourii s-au strîns grămadă numai să ploaie, dar azi nu au voie…azi e ultima zi cînd vor aduce soarele la
fereastra leoaicei.
Așteaptă leoaica furtuna care o
să îi plouă cu lacrimi în suflet, așteaptă ca un o adolescentă momentul care
deși va aduce frig și noroi în sufletul ei,va fi însoțit de ultimul soare care
o să îl vadă. Ochii leoaicei se
antrenează insistent pentru soarele izbitor ce va avea să îi inunde privirea.
Dar cît e de tristă leoaica, mai tristă ca ieri și mai tristă ca mîine.
Tristețea ei are un singur spațiu și timp ‘’azi’’. Mâine își va șterge lacrimile de smarald
și va zâmbi, de parcă nu au fost ploi și soare, de parcă a uitat cum e să fii
fericit.
Leoaica e o actriță a vieții, e
omul care zîmbește mereu – omul fără probleme si doar atunci când cade cortina
cade la pămînt cu toată puterea ei. Toți aplaudă – încă un act jucat cu
măiestrie…unii o să aplaude pentru curajul și bunătatea ei, alții o să aplaude
pentru a se bucura de toate insuccesele leoaicei. Toate vorbele, toate
cuvintele, toate privirile pentru leoaică au mare importanță, dine le își construiește
existența și fericirea, dar când se lasă cortina… leoaica nu caută cuvinte și
atenție, caută un soare care să lucească în spatele scenei cu miros de vară.
De unde soare în spatele
cortinei ? Și încă cu miros de vară…. Cred că leoaica și-l imaginează ori
de cîte ori cortina cade….
Nu stiu de ce s-a facut asa trist in imparatia leoaicelor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu