Tacere...

  Vorbele…sunt ca pasarile , daca le-ai lasat sa zboare …nu le mai intorci. Si in urma vorbelor evadate, alearga regretele si dezamagirile.

   Cind mintea si sufletul se simt jignite, unica lor cale de aparare sunt cuvintele; cind te doare sufletul vrei cu tot dinadinsul sa mai faci un suflet sa doara…de asta si s-a inventat tacerea…

   Niciodata nu am apelat la ea, nu am vrut niciodata sa las un gol in sufletul cuiva; asa ca cind ma durea sufletul obisnuiam sa filtrez vorbele de care aveam sa regret mai tirziu, vorbe care puteau face rau cuiva. Dar m-am pierdut in pareri, oamenii vor sa le spun ceva, sa le destainui, dar eu …eu nu mai vreau.

    Azi vreau sa darui cuiva tacerea mea, vreau sa o darui din toata inima; vreau sa rezist acestui test…sau sa nu ii rezist. Oamenii ma judeca dupa cuvinte, straniu….dupa tacere tot ma vor judeca? Vreau sa tac, vreau sa imi citeasca toti gindurile si dorintele in ochi.

    Vreau ca tacerea mea sa vorbeasca mai puternic ca cuvintele pe care le-as putea striga; vreau ca tacerea mea sa doara mai mult ca un cuvint de ofensa…de ce vreau asta? De ce vreau sa devin opusul omului care sunt? Oricum imi fac rau numai mie, oricum cel care va primi tacerea mea nu a avut niciodata nevoie de vorbele mele.

   Tacerea…un mod usor de a scapa de probleme, un mod facil de a deveni indiferent…dar eu nu stiu daca am sa am puterea, daca am sa fiu in stare sa traiesc cu tacerea. Din pacate, cei a caror guri tac – ochii si gindurile vorbesc mai puternic.

   Evadez in tacere sau devin sclavul ei, imi va aduce asta satisfactie sau durere …ramine de vazut. Ma lupt cu vointa si puterea mea.

   E o lupta pe care mi-as dori sa o pierd…